Colegiul Naţional "Petru Rareş"

           La sfârșitul războiului, milioane de refugiați erau pe drumuri, economia europeană se prăbușise, 70% din infrastructura industrială a vechiului continent fusese distrusă.

Învingătorii răsăriteni au pretins plata unor despăgubiri de război de către națiunile învinse. În Tratatul de pace de la Paris s-a stabilit că inamicii Uniunii Sovietice, Ungaria, România și Finlanda, trebuiau să plătească câte 300.000.000 de dolari (la cursul anului 1938), iar Italia trebuia să plătească 360.000.000 de dolari împărțiți, în principal, între Grecia, Iugoslavia și Uniunea Sovietică.

Spre deosebire de ce s-a întâmplat la sfârșitul Primului Război Mondial, învingătorii apuseni nu au pretins despăgubiri de război din partea țărilor învinse. Mai mult, un plan gândit de Secretarul de Stat al SUA, George Marshall, "Programul de refacere europeană", mai bine cunoscut ca Planul Marshall, cerea Congresului SUA să aloce milioane de dolari pentru reconstruirea Europei. A fost pus în practică și Sistemul Bretton Woods, ca parte a eforturilor de reconstruire globală a capitalismului și de reconstruire a lumii postbelice.

În Olanda, planurile originale de a cere o compensație monetară uriașă și chiar de a anexa o regiune din Germania, care ar fi dublat suprafața țării, au fost abandonate în cele din urmă. Însă numeroși germani care trăiau în Olanda de multă vreme, au fost declarați cetățeni ostili și au fost închiși într-un lagăr de concentrare, în cadrul unei operații cunoscute ca Laleaua Neagră. În cele din urmă, 3691 de etnici germani au fost deportați.

Războiul a dus, de asemenea, la creșterea intensității mișcărilor de independență în coloniile africane, asiatice și americane ale puterilor europene, cele mai multe dintre aceste teritorii dependente câștigându-și independența în următorii douăzeci de ani.